Balanta

balanta

Balanta Cinci octombrie – Ziua cauzei drepte

Balanta 5 octombrie 2015 at 7:35

Balanta Cinci octombrie – Ziua cauzei drepte Dreptatea joaca un rol foarte important in viata nativilor acestei zile. In general, apara tot ceea ce cred ei ca reprezinta adevarul. Vor face tot ce le va sta in putinta pentru ca mai intai sa expuna nedreptatile, coruptia si tirania si apoi sa lupte impotriva lor. Nu se vor multumi cu atat. Deseori, isi vor convinge colegii, prietenii sau familia sa ii ajute sa indrepte lucrurile. Cei nascuti in aceasta zi vor fi intalniti muncind cu aceeasi hotarare in orice situatie, indiferent daca este vorba de munca la nivel individual sau in cele mai inalte pozitii ale societatii. Persoanele nascute pe dataRead More

balanta

Balanta Patru octombrie – Ziua incorigibililor

Balanta 4 octombrie 2015 at 9:14

Balanta Patru octombrie – Ziua incorigibililor Cei mai multi dintre nativii acestei zile isi traiesc viata si se comporta dupa cum vor ei. De cele mai multe ori, sunt persoane agreabile si fermecatoare, dar au o duritate interioara care este rezultatul lumii imperfecte in care traiesc. Privesc lucrurile intr-un mod destul de ironic facand observatii agere si avand un taios simt al umorului. Totul se datoreaza laturii realiste si orientate spre supravietuire a caracterului lor. Celor nascuti in aceasta zi le place ca lucrurile sa mearga bine. Nu poate fi contestat faptul ca isi doresc ca lucrurile sa evolueze cat mai repede in directia pe care o stabilesc ei insisi.Read More

balanta

Balanta Trei octombrie – Ziua stabilirii tendintelor

Balanta 3 octombrie 2015 at 8:54

Balanta  Trei octombrie – Ziua stabilirii tendintelor Nativii acestei zile au un talent deosebit de a recunoaste tendintele societatii in care traiesc. Sunt adeptii actualitatii, ai modei. In plus, ar putea fi chiar ei cei care sa stabileasca o anumita moda in cardul cercului lor social. Sunt foarte fericiti atunci cand au ultimele tipuri de haine, case, masini si chiar cand au conceptii actuale. Isi doresc sa fie moderni in orice sens al cuvantului. Cu toate acestea, au un simt al traditiei care va reprezenta baza succesului pe care il vor obtine. Cei nascuti in aceasta zi sunt indivizi expansivi carora nu le place sa fie limitati de anumite lucruri.Read More

balanta

Balanta Doi octombrie – Ziua acuitatii verbale

Balanta 2 octombrie 2015 at 18:03

Balanta Doi octombrie – Ziua acuitatii verbale Persoanele nascute in aceasta zi nu se ascund in spatele cuvintelor si in general spun lucrurilor pe nume. De obicei, sunt foarte sinceri in legatura cu parerile pe care le au. Rareori vor lasa urme de indoiala in ceea ce priveste pozitia referitorare la un subiect anume. Nativii impresioneaza prin faptul ca sunt destul de rezervati. Notabil este si talentul de a face remarci concise, bine directionate si spirituale. Sentimentele nativilor vor fi cunoscute intotdeauna de semenii lor. Nu va fi nevoie ca cei nascuti in aceasta zi sa aiba manifestari nervoase sau puternic emotionale pentru a face cunoscut ceea ce simt. ExistaRead More

balanta

Balanta Intai octombrie – Ziua cetateanului de frunte

Balanta 1 octombrie 2015 at 10:57

Balanta Intai octombrie – Ziua cetateanului de frunte Nativii zilei de 1 octombrie pot ajunge in cele mai inalte pozitii profesionale, sociale sau familiale. In general, ascensiunea nu se datoreaza eforturilor exagerate si agresivitatii. De cele mai multe ori, reusita este rezultatul aplicarii perceptiilor si conceptiilor de prespectiva pe care le au nativii. Cei din jur recunosc in mod instinctiv calitatile exceptionale ale celor nascuti in aceasta zi. Uneori se va pune problema daca nativii au cu adevarat tarie de caracter. Intr-adevar, faptul ca ocupa o pozitie importanta poate fi extrem de solicitant pentru ei, mai ales din punct de vedere psihologic si le va fi destul de greu saRead More

balanta

Balanta Treizeci septembrie – Ziua adevarului orbitor

Balanta 30 septembrie 2015 at 10:54

Balanta Treizeci septembrie – Ziua adevarului orbitor Nativii acestei zile sunt adepti ai adevarului. Ei il vor cauta si il vor scoate la iveala cu orice pret. Latura perfectionista a caracterului lor se va manifesta in tot ceea ce vor face. Acesti nativi sunt genul de oameni care se gandesc bine inainte de a spune ceva. Desi sunt destul de impulsivi vor avea intotdeauna argumente solide cu care sa isi sustina faptele si parerile. Atunci cand fac cunoscut adevarul, nativii cred despre ei ca reprezinta cel mai bine lupta pentru dreptate. Din acest punct de vedere sunt idealisti incurabili. Pentru ei nu va conta cat de negative sunt faptele peRead More