Rac Douazeci si opt iunie – Ziua stimularii emotionale

Rac Douazeci si opt iunie – Ziua stimularii emotionale

Persoanele nascute pe data de 28 iunie pun de obicei emotiile inaintea ratiunii. Aceste persoane abordeaza problemele in mod imediat si direct. Au un farmec aparte care atrage in mod invariabil simpatia colegilor si a familiei. O mare parte a acestui farmec este datorata umorului si naturaletii cu care sunt inzestrati. Din moment ce umorul este considerat cel mai sigur drum pentru a ajunge la sufletul cuiva, nativii au foarte multe sanse de a face o impresie buna.

Cei nascuti in aceasta zi au un talent deosebit de a-i face pe ceilalti sa reactioneze din punct de vedere emotional. Nativii isi pun in valoare intentionat acest talent pentru a beneficia de atentia celor din jur. Capacitatea acestor persoane de a uimi este considerabila. Din aceasta cauza, cei care ajung sa-i cunoasca, mai devreme sau mai tarziu pe acesti nativi, stiu ca se pot asteapta la orice din partea lor. In ciuda spontaneitatii, persoanele nascute pe data de 28 iunie gandesc totul inainte de a face ceva. Nativii zilei sunt foarte priceputi in a anticipa efectul actiunilor lor.

In general, persoanele nascute pe data de 28 iunie prefera sa abordeze o problema cu calm si rabdare. Prefera sa duca o munca de convingere subtila decat sa atace frontal. Sunt foarte convingatori in tot ceea ce fac, planifica si calculeaza totul pana la cel mai mic detaliu. Din acest motiv, rareori se intampla sa evalueze in mod gresit o situatie sau sa isi formeze o impresie eronata despre un grup. Cei nascuti in aceasta zi au tendinta de a fi mai mult extovertiti decat de a fi introvertiti. Acest lucru nu inseamna ca sunt indivizi lipsiti de profunzime. Au o personalitate complexa si din aceasta cauza nu sunt usor de inteles.

In mod frecvent, nativii zilei de 28 iunie ocupa pozitii de conducere atat in cadrul cercurilor de familie cat si in cadrul grupurilor sociale. Ca angajati, se pot retrage pentru catva timp intr-un loc linistit, prestand o munca care nu implica prea multe responsabilitati. Chiar si in acest caz, daca se va ivi ocazia, cei nascuti in aceasta zi nu o vor pierde si vor spune o povestire haioasa sau vor face o remarca acida. In mod logic, munca, etica si intuitia ii vor face sa devina buni angajati. Cu toata acestea pentru acesti oameni devotamentul fata de munca nu inseamna neaparat si ordine acasa. Aspectele particulare ale vietii lor (dragostea, munca in casa, educatia copiilor, respectarea responsabilitatilor, etc.) pot fi haotice, uneori chiar scapand de sub control.

Probabil ca cea mai mare pedeapsa pe care o poate primi un nativ al acestei zile este sa fie ignorat si lipsit de aprecierea celorlalti. Unii dintre nativi oscileaza permanent intre nevoia de a fi in centrul actunii, de a beneficia de atentie si nevoia de a fi singuri cu excentricitatile lor. Pentru colegii si copiii nascuti pe 28 iunie trebuie sa ai un deosebit simt al umorului si foarte multa rabdare sau sa fii capabili sa oferi exraordinar de multa dragoste.

Persoanele nascute pe data de 28 iunie au un interes deosebit de a cunoaste oamenii. Pentru ca sunt fascinati de natura umana (mai ales de copii), nativii pot fi foarte atrasi de domeniile care studiaza comportamentul, isoria, limbajul sau antropologia. Din acest punct de vedere, cei nascuti in aceasta zi au cariere stralucite ca psihologi. In mod sigur, ei vor fi capabili sa recunoasca motivatiile si gandurile oamenilor si sa explice actiunile acestora. In cercurile din care fac parte sunt in mod frecvent consultati atunci cand este vorba de o asemenea problema. Totusi, nu vor fi luati de toata lumea in serios, din cauza umorului lor. Dincolo de aceasta fatada joviala, cei nascuti in aceasta zi sunt persoane hipersensibile si serioase.

SFATURI: Sa fii centrul atentiei poate fi amuzant, dar mai devreme sau mai tarziu toata lumea trebuie sa se maturizeze. Gaseste o modalitate de a renunta la comentariile acide. Abordeaza un umor fin.

PUNCTE FORTE:

Jovial

Interesant

Amuzant

PUNCTE SLABE: Nesigur Uituc Enervant