PNL
Opinie

Cine sustine Holzindustrie? Vezi AICI

Presedintele imaculat Iohannis, si poate mai putin informat, s-a inflamat din cauza declaratiei lui Victor Ponta referitor la un eventual lobby in favoarea taietorilor de paduri de la Holzindustrie.Zice el:

Da, mi se pare o declaratie foarte curioasa. Recunosc ca am luat act cu surprindere de aceasta declaratie. Afirma la televizor tanarul prim-ministru ca ar avea el informatii de la servicii cum ca oameni din anturajul meu s-ar fi intalnit cu diferiti reprezentanti ai unor procesatori de lemn si lasa se inteleaga ca ar exista un fel de trafic de influenta la nivelul Presedintelui. Acest lucru este, deopotriva, surprinzator si fals. Am verificat la nivelul Administratiei Prezidentiale si nu a existat nicio discutie, nici cu lobby-isti, nici macar cu fosti colegi din PNL pe aceasta tema. Atunci cand am retrimis Codul Silvic in Parlament, a existat un document pe care ne-am bazat, este documentul care ne-a fost transmis, fara sa fie cerut, de catre Consiliul Concurentei, prin care ne-a atras atentia ca este, exista riscul de infringement pentru Romania, deci exista riscul sa nu fie conforma legea cu legislatia europeana. Mi s-a parut un lucru foarte serios. Si vreau sa subliniez in acest context ca nu numai Presedintele, ci si primul-ministrul are datoria sa vegheze ca legislatia romaneasca sa fie in concordanta cu legislatia europeana. Eu nu ma joc cu legile Romaniei. Nu a existat niciun indiciu ca cineva ar fi intervenit pentru aceasta chestiune, la mine oricum nu, si nici la nivelul Administratiei Prezidentiale. In consecinta, luand act de declaratiile primul-ministrului de aseara, de la un post de televiziune, am rugat organele abilitate sa verifice de ce fel de informatii dispunea prim-ministrul, daca ele se confirma sau nu. Daca se confirma sa se ia, evident, de urgenta, masurile care se impun, dar, daca nu se confirma, atunci prim-ministrul va raspunde pentru aceste afirmatii. Astfel de afirmatii de insinuare a unui trafic de influenta la nivelul Presedintelui nu pot fi clasificate ca simple afirmatii prin care vrea sa para interesant la televizor, sunt mult mai grave si vor fi tratate ca atare. Sper ca aceasta scapare sa nu indice o revenire la logica din campania electorala, promovata atunci de candidatul Ponta si care a fost la un nivel inacceptabil de jos.

Pai uite dom’le ce facea acu cativa ani miste Mihalache….Suna cunoscut Holzindustrie?!

AAA???

DOVADA AICI!!!!

Citeste si da mai departe! Si nu uita sa dai like paginii de facebook eljijinews AICI

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.